Con el título „El arte es Libre” se ha inaugurado en Espacio Niram de Madrid la exposición individual del alemán Siegfried Stiller, evento organizado por las Galerías Ro-Ge Art de Augsburgo y Nicole Blanco de Madrid. Los cuadros son de grandes dimensiones, realizadas en óleo, café, vino tinto y sangre. En la inuguración de la exposición han participado Ioana Geier, directora de la Galeria Ro-Ge Art, Isabel del Río, crítica de arte, revista Yareah y Fabianni Belemuski, director revista Niram Art en la presencia de los artistas Romeo Niram y Bogdan Ater, el escritor Martín Cid, Horia Barna, director del ICR Madrid y de otros artistas plásticos de Madrid. Nacido en 1950 en Welden, Alemania, el pintor Siegfried Stiller es también professor de Bellas Artes.

Su obra pictórica muestra una ligación fuerte con los mitos ancestrales, con la simbologia rupestre, las primeras manifestaciones artísticas de la humanidad y un gran deseo de experimentar con los colores.

Espacio Niram (Calle Independencia nº2, Madrid)

Pictorul Romeo Niram a fost distins de Miscarea de Arta Contemporana din Portugalia cu Premiul MAC’ 2009 Dinamizare Culturala, in cadrul ceremoniei de decernare a Premiilor de Arta si Cultura MAC 2009, care a avut loc pe data de 30 Iunie, la Lisabona.

Remarcand legatura fundamentala a lui Romeo Niram cu pictura, Alvaro Lobato de Faria, directorul Miscarii de Arta Contemporana din Lisabona, a evidentiat si numeroasele proiecte culturale initiate de Romeo Niram la Madrid si la Lisabona, de la literatura, la teatru, muzica si promovarea artistilor tineri.

Artistul roman a fost distins si cu cel de al doilea premiu, pentru Revista de Arte Frumoase Niram Art, pe care a fundat-o la Madrid, si care a primit Premiul Mac Presa.

Eva Defeses, jurnalist cultural si directoarea Agentiei de Relatii Publice Defeses Fine Arts din Madrid a fost distinsa cu Premiul MAC Jurnalism Cultural si a primit, in numele Agentiei Defeses Fine Arts si un al doilea premiu, Trofeul MAC Divulgare Culturala, pentru eforturile depuse de agentie in vederea promovarii artei si a artistilor contemporani in spatiul iberic.

Fotografii si mai multe informatii:

http://www.espacioniram.com/revista_niram_art/revista_niram_art.html

La revista madrileña de Bellas Artes Niram Art y la Agencia de Relaciones Públicas Defeses Fine Arts se llevaron los premios

La revista de Bellas Artes Niram Art, publicación fundada en Madrid por el artista plástico Romeo Niram ganó el Premio Mac 2009 Prensa, otorgado por el Movimiento de Arte Contemporáneo de Lisboa (MAC).

Apostando en un proyecto de información cultural como parte contribuyente para la divulgación, implementación y concienciación del público para una diversidad de los diálogos artísticos, la Revista Niram Art se destacó del resto de la prensa escrita nacional e internacional, invistiendo en diversos campos de combate cultural y mostrando estar en constante evolución y sintonía con el público y los productores culturales de hoy”. (Álvaro Lobato de Faria, director MAC).

El fundador de la revista, el pintor Romeo Niram recibió un segundo premio en nombre personal MAC 2009 Dinamización Cultural, por sus varios proyectos culturales, desde literatura al teatro, a las bellas artes, a la música, iniciados a través de la revista Niram Art y en el Espacio Niram de Madrid, de acercamiento entre la cultura española y la portuguesa.

La Agencia de Relaciones Públicas Defeses Fine Arts fue distinguida con el Premio MAC 2009 Divulgación Cultural, “por construir una puente entre las artes españolas, portuguesas y del resto de Europa”. La directora y fundadora de la agencia, la periodista cultural Eva Defeses fue recompensada con el Premio MAC 2009 Periodismo Cultural Prensa.

http://www.espacioniram.com/revista_niram_art/revista_niram_art.html

Bogdan Ater nu este un fotograf explicit. Nu este, de asemenea, nici măcar un pictor clar. Este un artist cu daruri spirituale diverse, pe care le aplică tăcut, în artă. Modul în care expresia umbrelor sale fotografice lovește retina este impactant. Nu lasă loc indiferenței. Inevitabil, privindu-i operele, te intrebi ce vrea să exprime, ce simte Ater atunci când întruchipează o idee. Misterul, confuzia și interogația sunt primele sentimente ce îl încearcă pe admirator, dar mai apăsat și aproape irepresibil, este gândul intuiției, al înțelegerii bănuite, din interior spre exterior. In suflet, lucrurile se înțeleg prin credință. In suflet, operele lui Ater prind un contur vag și un înțeles presupus. Este cuprinderea tristeții, este despărțirea suflării de viață, într-o lume în care suntem, totuși, orfani. Singuri, dar împreună, mulțimi de oameni ce năzuiesc o eternitate inaccesibilă.

Fotografia lui Bogdan Ater surprinde luminile și umbrele existenței într-o permanentă stare de promiscuitate: adevărul nu este niciodată clar. Suntem umbre și exultăm de jovialitate infantilă, aproape simultan. Tocmai acest fapt este subliniat de Ater în mod obsesiv, constant, ca o strigare din răsputeri – cu conștiința că niciodată nu va fi ascultat – omul este gol de orice l-ar putea face etern. Jocul cu luminile este genial. Autorul fotografiază neputințele omenești în încercări infructuase de elevare. Si, atunci, spectatorul îndepartat se identifică cu subiectul eșecului fotografiat, cu umbrele ce transcend hârtia fotografică în două direcții: dincolo, înspre autor și, mai aproape, înspre privitor. Toți suntem umbre ale lui Bogdan Ater, toți suntem lumini. Căci toți, unul câte unul, suntem suprinși în operele sale.

Manifestările ielelor sunt vizibile, vocile lor șușotite, la limita schizofreniei vin să vorbească despre o stare de însingurare și neputință specifică omului. Ne împotrivim unui destin amenințător și implacabil, trăim un sentiment al aruncării într-o lume indiferentă și ostilă. Facem parte din jocul lor, în umbre trăim și ne proiectăm idealurile în oglinzi luminate cu lumânări: totul aici, pe planeta Pământ, această imensă peșteră platonică. Deși maturi, ne dorim nașterea din nou, cu fiecare proiect ce ne poate releva o cale. Vrem să debușăm în lumină. Suntem cu toții ființe dezbrăcate în căutare de haine. Dincolo de perdeaua grea ce ne ține aici, presupunem o lumină mai mare, o fericire mai plină. Bogdan Ater descrie lupta omului cu el însuși. Omul trăiește în vis ceea ce la lumina zilei îi este imposibil. In vis, acolo unde coordonatele logice ale lumii fizice sunt anulate, omul își prelungește amintirea lumilor în care a trăit. Si totul se petrece în confuzie, între umbră și lumină, într-un permanent joc cu ielele pe care Ater îl redă cu precizie. Confuzie, dar precizia confuziei, a misterului și a luminii fade.

La fel de bine descrie Bogdan Ater disperarea în sculpturile și decorurile sale pe care le oferă publicului din Espacio Niram, spațiu cultural din Madrid. Intr-o ambianță de permanență somnolență, omul se lasă înghițit de decor, el participă la dezintegrarea individualității și se face una cu universul, stare de fericire și nirvana. Totul se împarte la tot, ca formă de protest pentru moartea lui Zeus. Păcatul este bun, binele este rău și nimic nu este interzis. Rămâne doar încercarea și motivația izvorâtă din însăși viața cotidiană, de a ne ridica deasupra tenebrelor, căci, în final, nu contează succesul, ci numai încercarea. Si tocmai aceasta este explicația lumii lui Ater: încercarea de a învinge lanțurile cu care ne-am lăsat legați, ieșirea din peșteră.

Fabianni Belemuski este jurnalist, absolvent al Facultății “Ciencias de la Información” în cadrul Universității Complutense din Madrid. A publicat pentru diferite reviste și ziare din Spania.

www.bogdanater.mosaicglobe.com

Romeo Niram

Madrid, 2008-12-18. In zona Opera, pe strada Independenței, spațiul cultural “Niram Bar & Lounge” rămâne deschis publicului până târziu. Stau la masă cu Romeo Niram și vorbim despre cultură, a cărei definiție nu o găsim.

Ambianța este plăcută, canapelele decorate într-un mod impactant și lumina scăzută.

Ca om, Niram este dinamic, jovial și ironic, activ în permanență și cu ideile clare. Misterios și aparent extrovertit, nimeni nu poate ști ce gândește cu adevărat. Ca pictor, este dificil de clasificat, greu de înțeles. Critica îl intereseaza numai ca volum, niciodată ca un criteriu. Artist recunoscut, cu nouzeci și șase de expoziții în Europa și un bagaj de succese relevant, atunci când este întrebat despre preferințele în materie de artă, răspunde senin “Pictorul meu preferat sunt eu”. Dialogul este relaxat, decurgând natural.

Îl intreb ce putem vorbi despre Portugalia și ce înseamnă pentru el. “Saramago este uimitor”. Saramago, protagonistul unui tablou, veghează cu ochelarii săi mari dacă starea de spirit a pictorului se reprezintă bine, în timp ce este pictat. De ce Saramago? Culorile aprinse rivalizează cu răceala albastră și confuză din subsolul pânzei, iar tabla de șah, adică timpul deja târziu, anunță eșecul inevitabil; după orbire, vine nebunia, ca permanentă resursă a artei. Romeo Niram nu vorbește niciodată despre operele sale. “Pictez dar niciodată nu am vorbit despre arta mea. Nu-mi explic operele, las la aprecierea criticilor”. Pentru Romeo Niram, arta nu are reguli. A înțelege într-o formă mistică banalul, spălându-l apoi cu creativitate: iată arta. Ceea ce diferențiază însă un artist de un aspirant este efortul depus pentru a transcrie marile idei, pentru a le da formă: pictură, fotografie, sculptură, literatură, muzică. “Lucrez mai multe săptămâni la un tablou”, se confesează Niram. “E important sa fii unitar, să ai o continuitate în idei, pentru a desăvârși opera începută”.

In expozitia sa “Eseu despre luciditate”, Romeo Niram încearcă o apropiere între diferite ramuri artistice: pictura, literatura, film, arhitectura, etc. Fascinat de Dostoievski, îl înfățișează pe acesta ca pe un demiurg: privirea lui penetrează intimitatea conștiinței. Artist polivalent, Niram abordează stiluri diferite, de la Dostoievski la Saramago, tehnica se schimbă. Rămâne privirea. La fel de vie, la fel de apăsătoare și concretă, privind, efectiv, din tablou. Utilizând elemente specifice, artistul demonstrează că literatura și filmul pot conviețui în mediul rafinat al artelor plastice. Tabloul se preschimbă astfel într-o carte, el trebuie “citit” după o gramatică ale cărei reguli le stabilește autorul. Intelegerea se face treptat, observându-se detaliile – chei care conduc la o mai bună asimilare a operei.

Romeo Niram este artistul care vorbește printre rânduri, el sugerează subtil ceea ce urmează să înțelegem fără echivoc. Manifestările sale artistice sunt cascade de apă proaspătă într-un moment în care arta se arată din ce în ce mai lipsită de idei și de direcție.

Fabianni Belemuski

Fabianni Belemuski este jurnalist, absolvent al Facultății “Ciencias de la Información” în cadrul Universității Complutense din Madrid. A publicat pentru diferite reviste și ziare din Spania.

Fotografiile somptuoase ale artistului Bogdan Ater ma trimit catre stari inexplicabile. In intuneric, ne aducem aminte de legatura stransa dintre corp si spirit. Umbre si lumini palide schiteaza fiorul necunoscutului si intangibilul de dincolo de fiinta umana. Printr-o simpla viziune a autorului, simtim parti ascunse ale Absolutului, rezumate in diferite stari primordiale.

In fotografii nu numai ca descoperim actiuni dincolo de trup, insa ne si lovim de jocul unor multitudini de persoane care se manifesta intr-o singura fiinta. Alchimia sufletului reprezentata cu ajutorul fotografiei pe un trupul viu este precum o metafizica a muzicalitatii din noi. Dincolo de forma, totul se imbina in stari critice, nerenuntandu-se la eleganta expresiei. Calculata exact, fiecare etapa din crearea fotografiei desemneaza insusi procesul alchimic.

Bogdan Ater - Alquimia del alma

Alchimia propriu-zisa se compune din trei stadii fundamentale, rezultatul fiind piatra filozofala. Acele trei stadii sunt:
- nigredo – actiune asupra negrului, materia se dizolva, intrand în putrefactie;
- albedo – actiune asupra albului, materia se purifică, se sublimează;
- rubed – actiune asupra rosului, stadiul final.

Fotografia capteaza ceea ce ochii nu pot vedea. Dincolo de fiinta asexuala, se aduna miscari ritmice, alcatuind sunete agude si subtile, ceea ce face ca sufletul sa iasa la suprafata oricarei idei. Obscuritatea nu este doar lipsa luminii, ci insasi infatisarea necunoscutului. Corpul fiind unica amintire cu care ne nastem si murim, lasa loc sufletului cel fara de amintire…cel din vecie. Misterul ramane, creand aceeasi stare de cosmos infinit, fiind in continuare de neatins.

Bogdan Ater

Alchimia sufletului creaza o stare emotionala in cel mai subtil strat al fiintei noastre, prinzand contur verosimil in carnea vie. Fotografiile pot fi comentate chiar de proprii ochi, nefiind nevoie de vreun cuvant, deoarece autorul a ales ca protagonist sufletul, cel caruia nu-i putem da o definie precisa. Alchimia, esenta tuturor lucrurilor, creeaza si distruge, este in continua miscare in intreg Universul. Aceasta nu se poate defini in cuvinte lucide, iar eu nu ma pot infiltra dincolo de limita pentru a putea explica inexplicabilul.

Alchemy of the Soul: Photographies by Bogdan Ater

Din punct de vedere artistic, fotografiile, subiective fiind, dau loc multor suprapuneri de idei, nestiind cu adevarat ceea ce se ascunde in interiorul lui Bogdan Ater. Oricare ar fi infatisarea unei forme, Misterul este de nedescris.

_________
Veronica Grigore s-a nascut la Bucuresti si din anul 2004 locuieste in Spania, fiind studenta la Matematica la Universitate Complutense din Madrid.

GENEZA POETULUI (scurt eseu) 2007

Se facu liniste…apoi incepu lumina condeiului sa curga .
Era buna si multa precum isi doreste orice suflet ,curgea incet pe albul ce ajunse ingalbenit,care fusese candva al paginiilor, fara oprire, nici macar virgula nu o putea opri…aceea lumina…
Multe pagini tremurande de oboseala asteptarii,tumefiate de neglijenta timpului…acum ingalbenite dar luminate de condei, incep rasuflarea cuvintelor si rimelor jucause …mature..apoi grave ..imbatranite !
Se facu liniste…lumina condeiului dicta cutremurator iar ele tremurande de aratarea luminii ,se supune-au tacute si umile acceptau tot …lumina ce nu poate fi oprita de virgula…
Dictand , toate curgeau firesc si limpede fara piedici , fara regrete timpuri ale gandurilor destramate…se facu liniste apoi totul continua ..veni lumina !
Toate adancirile se astupau fara dificultati aparte , abisuri renegate dispareau,prapastii fara ecou se auzeau…se facu liniste..aceea liniste !
Linistea care lumina si el , condeiul inainta dictator pe paginile tremurande si supuse de tacerea timpului,uitarea lor ingalbenita si tumefiata…se facu liniste, apoi lumina…aceea lumina ! o fi oare inca o geneza ?!
Ce face gandul,cata putere,ce facem noi…cata lasitate,ce face lumina,cata infantilitate in intuneric…si totusi ea este, a fost scrisa,e geneza!

INEXISTENTA

Nu neantul ma face sa fiu asa
Cunoasterea lui…ma modeleaza ,
Nu neantul ma face sa-ti spun asta
Cercetarea lui ,ma face sa-ti arat
Nu neantul ne face sa fim asa…
Neajunsul de a-l simti impreuna
Ne face pe noi..sa fim asa…
Mereu ne construim altfel
Neajunsul de a nu termina…
De a nu termina omul !
Octombrie 2006

MURIBUNDA

Se facuse lumina, zorii se vedeau mai repede ca oricand…
Aruncam in graba acea rochie ponosita,calduroasa, pe trupul obosit
Gandind bucuria plimbarii , gandul facuse deja itinerariu…
Ajungeam ,speriata dar uimita de splendoarea razelor.
Aleile tacute, supuse ma invitau pasi-mi erau marunti
Cutezanta peste tot , mergeam aievea pe aleile tacute
Ma invitau, ma rabdau, ce liniste si calm in ele.
Cum de nu le observa nimeni,erau atat de primitoare
In tacerea lor, supuse pasilor mei, rabdandu-ma temeinic
O biata muribunda, cautand dimineata, pe aleile supuse
Nu stiam ,calcam incet cautand gandul ,bucuria …
Care plecasera inaintea mea, pe aleile supuse ,ce rabdau omul.
Pe mine , muribunda, ce avea curaj a pasi peste ele.
Octombrie 2007

Decadere

PAUZA DE SIMT

Asculta furtuna din sufletul ei…acele cuvinte,lacrimi si voci…tacute..
Inca iti mai respir suspinul si-i simt greul…
Ramai cu mine in noapte..vin randuri reci de proslavire…uitarea unui ce nu vine…
Apasatoare amintirea ta….violent imi smulge clipa ..si ma poarta in trecut…acolo unde tu ..unde tu te ascunzi…si te stingi..precum o stea pe cer in noapte.
Dar,ce daca ma sting…faclia nu este tinuta…lumina cerului tau apune…
Etern blestemul ce port cu mine….si tu la fel…
Imi pari adiere si ploaie…vant si flori de mai…toate intr-un etern trecut.
Trecut de vant si ploi…tu simti timpul meu aici… simti prezentul meu trecut…
Imi pari ca si-o clipa ce am trait alaturi de zei…
Si norul pe care singura eu am stat…acel nor,
Inalt si ocrotit de albastrul infinit si pur…
Acum alung …si zbier usor spre mai sus…un gand iti cer …si numai o clipa atat!
Si clipa ce tu ceri…of,muritorule unde sunt acum zeii?
Si clipa ce tu speri..unde sunt acum ei ?
Poate intr-un albastru infinit…bine ai venit…zeii au sosit..
Biet muritor…mergi catre zeii…in albastrul tau visat
Intr-un tarziu …am sa revin si-n infinitul meu.
Apoi…am sa-ti amintesc…de voi stii ,
Cum a fost…pauza de simt.
Decembrie 2007

FARA CUVANT

Inadaptabil cuvant aud,
Nedeslusit un gand la hotar,
Ce sta a cauta lumina
Creierului uscat…
Si-n tot , uitarea vine;
Aerul de zi trecuse
Aspirand idea moarta
A unui dor, plangand demult!

Mai 2006

A FOST

O poveste…mereu o poveste
Treacatoare pe poteca gandului
O ea..un el…un timp ce curge,
Memorand ingropatele castele
Paduri intinse de vlastari…
Poteci ce nu le-a pasit nimeni.
O poveste..mereu o poveste
Ce spune o durere omeneasca
Memorand greseli si dogme,
Taine prea adanci,flori culese
Regretate petale, pe aleia vietii
O ea…un el…un timp ce a fost
O lumanare fara flacara…
Stinsa-n clepsidra durerii
O poveste..mereu o poveste.
Si asa s-ar tot povesti,am aminti
Taine prea uscate de soare
Secrete prea bine pazite de luna
Lacrimi prea stralucitoare in stele
Plete ravasite-n vant…
Priviri taiate de puterea cereasca
Respiratii oprite de ploaie…
O poveste…mereu o poveste…
O ea…un el…oameni…
A fost,un fost,fara sa fi fost !
Februarie 2008

CA SA FIM!

Ne adancim in noi ,sa ce ?
Mintim pe noi ,de ce …
Ne uitam in viata ,sa pierdem…
Privim pierduti himere frumos colorate
Ne prabusim in anii de lumina!
Strigam uitarile si mortii ,de ce ?
Furam iluzile lor desarte …
Ne adancim in noi,sa ce ?
Ne uitam in adanc ,sa pierdem…
Ne prabusim in anii de lumina!
Ca sa fim,ce?Unde?Cand?
Ca sa fim ..o intrebare…
Martie 2008

ERAU SAPTE

lar este zarit!
Coborand,spre pamant
Uitate culori , a sapte…
Pareri venite la-nceput

Rosiatic cerul se-mparte
Portocaliul toamnei a-nceput
Auriul grau ce coace,
Verdele campiei dedesupt.

Albastrul vis senin
Lupta-n indigoul furtunii
Si violete randuri subscriu
Uitate culori , a sapte !
Mai 2007

]]> http://artagora.wordpress.com/2008/10/20/pictura-si-poezie-de-stefania-adela-pop/feed/ 0 artagora 1absurd 2agonia-gandului stefania-adela-pop2 24sacrificiu 10drumuri-si-carari 31eden 6apogeu http://artagora.wordpress.com/2008/10/20/critica-sobre-la-exposicion-de-pintura/ http://artagora.wordpress.com/2008/10/20/critica-sobre-la-exposicion-de-pintura/#comments Mon, 20 Oct 2008 17:38:48 +0000 artagora http://artagora.wordpress.com/?p=276 ]]>

“Ensayo sobre la lucidez. Homenaje a Mircea Eliade” de Romeo Niram.

POR YANA KLOTCHKOV KUZNETSOVA

El ICR (Instituto Cultural Rumano) de Madrid realiza un ciclo de actividades que proponen dar a conocer diversos aspectos de la cultura rumana, así como divulgar escritores, artistas, cineastas, bailarines, etc… más relevantes de Rumania. En esta temporada nos presentan el trabajo del pintor Romeo Niram, (Bucarest, Rumania, 1974), un destacado creador en el panorama artístico de Rumania, y también fuera de el.

La exposición lleva el nombre de “Ensayo sobre la Lucidez. Homenaje a Mircea Eliade”. Romeo Niram, este joven pintor rumano, que actualmente reside en España, hace un homenaje en forma de diario a Mircea Eliade en 8 lienzos que podemos contemplar en la sala de exposiciones del Instituto. Paralelamente, se ofrecen una serie de conferencias que ambientan y contextualizan la obra de Romeo Niram. Hay que decir, que este homenaje, viene parejo o forma parte de todo un ciclo de trabajos pictóricos, en los que el artista se inspira en la biografía de los personajes mas importantes de la historia del siglo XX rumano, es el caso del escultor vanguardista Constantin Brancusi, el dramaturgo y escritor Eugéne Ionesco, el filosofo Emil Michel Cioran y el filosofo e historiador de las religiones Mircea Eliade.

Con ellos, ya tenemos una pista de lo que Niram va a transmitir en su obra, y hacer ver que ninguna de las personalidades anteriormente citados han sido elegidos al azar. Precisamente, los cuatro (tres de ellos coinciden y se conocen en la Universidad de Bucarest en 1928), se caracterizan por la búsqueda constante de la pureza conceptual, se cuestionan el entorno que les induce a una reflexión no solo de las estructuras vigentes del pensamiento, sino también a las propias raíces del mismo. Ello ahonda más en su situación como apátridas, puesto que la mayor parte de sus vidas se desarrollan fuera de Rumania, lo cual, produce una potenciación de esa búsqueda de la esencia de la existencia a través de diversos caminos y vías, expresada en la escritura, pintura o escultura. Ellos no dan respuestas, sino que cuestionan todo.”Ensayo sobre la lucidez”, se relaciona con el hecho, de que todos éstos intelectuales se planteaban los eternos interrogantes sobre la vida, el por qué, el cómo, tal como lo lleva haciendo toda la humanidad sin tener respuesta certera. Pero, lucidez, en el sentido de que tanto los hombres que razonan y filosofan sobre ello, como aquellos que de forma directa no se lo plantean en tales términos, tienen algo de lucido, intuitivo, ya que todos llegan a la misma idea, en menor o mayor grado: nada es verdadero en su totalidad, salvo quizás los efectos que en el ser humano produce la impresión personal de la existencia en el transcurso de la vida, es el hecho de comprender al mismo tiempo, que nuestra biografía es limitada, y sin un colofón determinado. No hay conocimiento sobre la forma en la que nuestra existencia afectará al resto de los individuos, ni en los que vendrán después, y con ello, tampoco hay manera de averiguar como lo hará en la dinámica del Universo. Ello se diferencia de los libros o películas, que si tienen una acción directa, más asimilable, y un final enmarcado en el espacio y en el tiempo. El diario, (recurso formal utilizado por Niram) es una forma de plasmar y reflejar lo que capta la percepción humana sobre soporte material, de dejar constancia, en forma de legado, el paso por éste mundo, cuando ya no estamos presentes físicamente. Es, por tanto un testimonio de nosotros mismos, un rastro a modo de huella registro (que a diferencia de otro tipo de registros como el de la partida de nacimiento en una institución), pero en forma más literaria, elegante, e incluso didáctica, es, digamos el medio para saber y que otros sepan que hemos vivido, que hemos existido. El diario es documento fiable, en el sentido material, corrobora nuestros recuerdos, que generalmente con el paso del tiempo se hacen difusos, se nublan, y más tarde se difuminan y desaparecen. Ya no sabemos que fue real y que sueño. Así el diario es un seguro, un pasaporte de nuestra existencia en cuyas páginas quedan pegados los visados de nuestros viajes, reflexiones, etc…

¿De qué lugar formamos parte en el mundo? Realmente cuando desaparezcamos, el mundo no dejara de funcionar sin nosotros en él. ¿Habrá algo que la existencia haya afectado? De este modo, Niram, utiliza la figura de Brancusi, escultor que trabaja con la forma en espacio y el tiempo, y el concepto del vacío, de aquí la relación con el pensamiento hindú (primer cuadro de la derecha aparece Maitrey, y en el ultimo Brancusi), y su interacción y relación con en ciclo cíclico de la vida. Los que entienden el concepto del vacío eliminan el temor a la muerte.

Precisamente, el diario, es el recurso material del que se sirve Niram, para plasmar una serie de memorias centradas en la vida, obra y pensamiento del escritor rumano Mircea Eliade. Es un texto plástico, unos 8 lienzos, dos de ellos con su tabilla de madera anexa con fragmentos escritos en diversos idiomas, uno de ellos en esperanto, quizás con el ánimo de una contribución más universal. Los lienzos se presentan, todos en la misma pared, seguidos, uno detrás de otro, sin apenas concesiones al espacio entre ellos. Se leen de derecha a izquierda, pero se entrelazan en un eterno retorno, ya que el último encadena con el primero. El primer lienzo, se presenta a modo de cartel, (ya sea de cine o de publicidad), el retrato de Mircea Eliade, y algunas imágenes que traen ecos de su estancia en la India durante su juventud, la figura de Maitrey, cuyas partes faciales aparecen de forma reiterativa, y una figura física pequeña, vinculada con la práctica del yoga, que resalta la relevancia de la disciplina física como herramienta investigadora, a lo que se unen los elementos tipográficos con el nombre del filosofo. Todas las figuras se manifiestan con gran detallismo y verosimilitud que coquetea con el hiperrealismo fotográfico. A ello se suma la estética del cartel, que se aprecia en cada uno de los lienzos, cuyas imágenes representadas en forma de entes (y con ello me refiero en forma de individuos) son elementos que se diferencian y destacan del fondo, tal como si se tratara de fotografías pegadas en un collage. Estas imágenes, tiene forma a su vez, en lo inmaterial y lo intangible, cuyas figuras dispuestas de forma caótica (dan la sensación de estar en movimiento para desaparecer de un momento a otro) se hacen borrosas hasta parecer que acabarán esfumándose, tal como hacen los fermentos memorísticos de los recuerdos. El siguiente capítulo de éste diario plástico en forma de película, Niram la ubica en Portugal, con el recuerdo de su bella Plaza del Comercio, el arco del triunfo y su escultura ecuestre. Un cielo que se transforma en fuego, y un suelo que se convierte en agua, ¿Qué es real y qué no? Ello conforma una extraña atmósfera, un espacio siniestro y amenazador, es real y fantástica al mismo tiempo, una vez más, hay referencias a obras de Eliade. El agua y el fuego, elementos esenciales y antagónicos, representan lo irreal y real en la visión.

Seguimos con recuerdos de la vida de Eliade. En el siguiente lienzo, hay de nuevo una vivencia, un recuerdo. La composición se asemeja un tanto a los ambientes de El Bosco, hay un alo, siniestro, aterrador, reflejo de un interior inquietante, ¿tal vez el de aquel personaje asustado? cuyas puertas están cerradas, el techo desgarrado, a punto de venirse abajo, y una mirada amenazante se impone a través de la puerta. Esta escena produce cierta desazón, un intento de penetración dentro del alma del protagonista, llena de incógnitas por la desesperación de la no-respuesta.

Al igual que en El Bosco, la realidad es neutral y la irrealidad visionaria, el mundo como una mera ilusión óptica, un espejismo de la realidad, la claridad de la visión se encuentra inmersa en una bruma, lo inconstante sustituye a lo permanente, lo tangible se convierte en algo inmaterial, ¿acaso no encontramos estos elementos en Niram? Fernando Pessoa y José Saramago son los referentes de dos lienzos, sus retratos merecen ser destacados por verse realizados mediante una técnica distinta a lo observado hasta el momento, puesto que las líneas y formas se ven fragmentadas y reconstruidas posteriormente, sufriendo una metamorfosis en los colores empleados. Todo ello dentro de un laberinto de formas y estructuras monolíticas que sorteamos con la vista sin ver un final claro. Por último y concluyendo esta biografía visual, Niram se centra en Brancusi y su producción escultórica, de formas geométricas y superficies pulidas que reflejan y se relacionen con el exterior. Encontramos aquí también, una cabecera de una noticia periodística. Niram utiliza criterios visuales propios del cartel y el collage, cuyos ingredientes se intercalan y surgen unos encima de otros, destacando la escultura que aquí sortea la distancia de la representación bidimensional con la tridimensional (de nuevo lo real y lo ficticio).En consecuencia, Niram, une dos aspectos en principio ajenos entre sí, la narración escrita y la narración visual, convirtiéndose en el vínculo para profundizar en las memorias de Mircea Eliade. Los protagonistas son viajeros espirituales, lo cual les convierte en universales, son “apátridas” sin contacto directo con su origen cultural, pero vinculados a sus raíces. Para acercase, hay que entender esta compleja simbología, organizada a manera de puzzle, y configurarlo espacialmente siguiendo una reglas gramaticales propias, que exigirán una vez resulto, una reflexión introspectiva. Así, se presentan ante nosotros unos elementos universales que serán accesibles a los espectadores de esta gran película, y nos trasladaran a la vida de estas figuras rumanas. Con ellos superados los convencionalismos locales, y buscando mas allá de su propio espacio, se manifestarán los interrogantes universales sobre la esencia del ser humano, y su importancia existencial. Todo ello inquieta al espectador como resultado de toda la conjunción plástica. Ya que al fin y al cabo, ¿qué es la vida?, ¿o es algo imaginario que no deja constancia de sí misma y es fruto de la consciencia?
Al fin y al cabo, somos relevantes para nosotros mismos gracias a la autoconciencia. Lo que percibimos y capturamos de la vida es sólo la parte más superficial, ya que lo importante, al ignorarlo, se nos escapa. Es una representación melancólica, que presenta la vida como concepto que puede ser revisado reiteradamente, pero nunca con un único sentido, ni conclusión patente, pero que, bajo un revestimiento, que le de forma, más o menos convincente, produce una impresión más tranquilizadora otorgando cierta esperanza. Me gustaría hacer una breve incisión sobre el panorama artístico actual de Rumania dónde encontramos magníficos creadores como: Gheorghe Ángel,( Cluj- Napoca 1938), cuyas composiciones recuerdan a las de Wools y Debuffet, o como es el caso del escultor Darie Dup, Marcel Bunea o Florin Ciubotaru, entre otros. La mayoría de todos ellos siguen una línea vanguardista, como continuadores de la Escuela de Nueva York.

El caso de Romeo Niram, se independiza del resto al ahondar en aspectos reales pero dejando de lado la abstracción para centrarse en una figuración cuasi hiperrealista, vinculándose el surrealismo, la duplicidad, y la alegoría.

Yana Klotchkov Kuznetsova realiza los estudios de Historia del Arte en la Universidad Autónoma de Madrid. Interesada en al arte del siglo XX, especialmente en las Vanguardias, y movimientos estilísticos como el Kitch, o el juguete de vanguardia. Ha colaborado en diversas traducciones y otros trabajos literarios relacionados con la cultura rusa.

OS QUATROS ELEMENTOS EM OBRA DE

HELENA CARDOSO

****************************************************************************************************

“Enquanto pinto, entrego-me !

Acordo todos os sentimentos que existem dentro de mim !

Contemplo formas internas, externas, terrenas, ou simplesmente mundos do imaginário.

As minhas obras não são a reflexão de nada em concreto, são apenas impulsos de estados com ligação às perturbações e sonhos que me assaltam.

São fragilidades e alegrias no rebentar das minhas emoções. Por isso, pinto com os sentidos !

Sou uma mutante, uma experimentalista, uma autodidata.”

Helena Cardoso 23/08/2008